Pentru Aliații occidentali, 11 noiembrie 1918 a fost mereu o dată solemnă – finalul luptelor care au distrus o generație, dar și o răzbunare a unui sacrificiu teribil, venită odată cu prăbușirea inamicilor lor principali: Imperiul German, Austro-Ungaria
și Imperiul Otoman. Dar, pentru restul Europei, această zi nu a avut mare însemnătate, o serie continuă, de coșmar, de conflicte înghițind țară după țară. Robert Gerwarth ne cere să ne gândim din nou la adevărata moștenire a Primului Război Mondial.
Dacă războiul însuși fusese doar o luptă între soldații sprijiniți de stat, noile conflicte aduse de el au fost despre civili și forțe paramilitare, milioane de oameni murind în Europa Centrală, de Est și de Sud-Est. Peste tot oamenii se hrăneau cu răzbunare, viețile lor erau afectate de un simț criminal al dreptății, căutând să plătească polițe
dușmanilor reali sau imaginari. Peste numai un deceniu, apariția celui de-al Treilea Reich și a altor state totalitare le-a oferit ocazia pe care o căutau de atâta vreme.
Acest război nu este finalul, ci începutul violenței. Este forja în care lumea va fi modelată în noi granițe și noi comunități. Noi tipare doresc să fie umplute cu sânge,
iar puterea va fi exercitată cu un pumn de fier.
Ernst Jünger
