Unul dintre elementele fundamentale ale înțelegerii și interpretării corecte a Scripturii ține de observarea legăturilor și referințelor între pasajele din Vechiul Testament și împlinirea sau descoperirea lor în Domnul Isus Hristos, în Persoana și lucrarea Lui. Eșecul în a observa aceste legături și referințe ne poate conduce la interpretări eronate, în cel mai fericit caz, sau la erezii nimicitoare, în cel mai rău caz, lucruri precum legalismul (interpretarea potrivit căreia omul își găsește mântuirea sau își păstrează mântuirea prin eforturi și merite proprii), ritualismul (mântuirea bazată pe împlinirea anumitor ritualuri) sau universalismul (ideea de mântuire a tuturor oamenilor, indiferent de starea lor spirituală). De aceea, a observa natura cristocentrică a firului narativ al Vechiului Testament este de o importanță critică pentru doctrina despre mântuire. În acest nou număr al revistei Vestitorul Evangheliei Harului, dedicate temei „Hristos în Vechiul Testament”, J. C. Ryle deschide acest subiect profund explicând că cheia pentru cunoașterea și înțelegerea Bibliei este Isus Hristos. Articolele care urmează folosesc împărțirea făcută de Hristos a Vechiului Testament în trei părți: Legea, Psalmii și Profeții. Charles Spurgeon predică „prima Evanghelie” din prima carte a lui Moise, din Geneza 3:15, Evanghelia din condamnarea șarpelui! Tot așa, George Whitefield ni-L descoperă pe Hristos din relatarea despre ascultarea lui Avraam de Dumnezeu, în situația cu încercarea de a-l jertfi pe Isaac. Suferințele lui Hristos au fost prevestite peste tot în Vechiul Testament, iar Jonathan Edwards ne arată aceasta în detaliu. William Plumer explică faptul că putem să Îl vedem pe Hristos acolo unde El nu este și că putem rata să Îl vedem acolo unde El este, și exemplifică acest lucru prin cartea Psalmilor. Jean Calvin interpretează apoi Psalmul 2 ca să ne arată că Hristos este Fiul lui Dumnezeu proclamat în el. Matthew Henry ne conduce la Hristos în cărțile profeților, descoperindu-L pe Hristos în mina de aur spiritual a cărții profetului Isaia. Charles Simeon ne arată și el din Isaia că Dumnezeu Tatăl L-a chemat și L-a trimis pe Hristos ca Predicatorul uns de El. Oare este Evanghelia prezentată atât de clar în Vechiul Testament? Ei bine, Legea, Psalmii și Profeții sunt pline de ea: James Durham Îl propovăduiește pe Hristos și Evanghelia Lui din Isaia; George Whitefield se îndreaptă către cartea lui Ieremia pentru ne a atrage inimile către Hristos, Neprihănirea noastră, iar Richard Sibbes descoperă slava lui Hristos, Soarele neprihănirii, din pasajul deosebit din cartea Maleahi. Iar numărul revistei se încheie cu Charles Spurgeon, care ne spune că, pe drumul către Emmaus, Isus a fost cel mai bun Dascăl, dându-ne învățături din cea mai bună carte și explicând cel mai bun subiect posibil – Persoana și lucrarea Sa.